Indi.vid

Uneori dimineața mă trezesc cu un vid,

nu-i nici înghețat, nu e nici arid.

Nu e nici tristețe, nici melancolie,

e un vid fără sunet, ca o casă pustie.

L-am umplut la-nceput cu ce am putut, până-ntr-o zi când nu a mai vrut.

L-am bruscat, l-am certat și l-am pus la zid, să văd cine este acest indi.vid.

„De ce fug de fapt? De când și de cine?”

Și-am descoperit că fugeam de mine,

de stat în tăcere, singur, la masă,

de dormit neînsoțit la mine acasă.

Vidul din piept nu-i o fiară turbată,

e doar o busolă ușor dereglată.