Azi pe la 11:00 în M60 te-ai așezat la masa cu ghiveci.
Ne-am privit timp de o milisecundă, aveai ochi de cărbune și-o privire profundă.
Aș fi vrut să mă mut lângă tine la masă, dar m-am fâstâcit și-am zis „mai bine lasă”.
Ne-am mai privit încă o dată: îmbrăcată în negru, te vedeam colorată.
Am zis „stau cuminte, poate mi se pare”, dar ne intersectam în continuare.
M-aș fi mutat lângă tine un pic, dar cum să fac asta? Și ce să îți zic?!
Ne-am mai privit o secundă jumate, dar jur c-a durat o eternitate.
M-am gândit să îți zic să ieșim la cafea, dar era cam stupid, aveai una deja.
Și m-am panicat când te-ai ridicat, ce să fac ca să nu mă fac de căcat?
Ne-am mai privit o ultimă oară, a durat cât o iarnă și o primăvară.
Eu încă mai tremur de ciudă, să știi, că ai plecat în loc să vii.
