Oblică



Cu pielea crăpată și ușor cocoșată te cari pe străduțe cu gura căscată sperând să găsești undeva, din noroc fericirea la pungă ca pe ceaiul de soc.


Te plimbi ca o moaștă sperând să se-nchine Toți străinii la tine.

Au apus toate serile seduse de frici când n-ai acceptat iubirile mici.

Dar tu ai sperat și se vede pe piele că ai vrut pat de fier când aveai de nuiele că ai vrut un alt “el” așteptând un alt sfânt că ți-a curs toată viața înapoi în pământ.

Ai ochii prea oblici și cocoașa din spate îmi spune că-l cari pe „poate se poate”, și-l ții strâns la piept pe „eu te aștept” și-l strângi în molari pe „speram să apari”.