Pr.omiteam

Am dat jos dintre noi mulți metri de ziduri și-am visat împreună bătrânețea cu riduri.

Mi-am plâns lângă tine toți litri de frici și-am sădit împreună speranțele mici.

Mi-ai fost mamă și soră și poate iubită, mi-ai zis că ți-e teamă c-o să fii părăsită.

Ți-am promis c-o să stau mereu lângă tine și nu mi-a păsat ce se întâmplă cu mine,

nu mi-a păsat că încă am frici și că trebui’ udate și visele mici,

nu mi-a păsat cine sunt și cât dau, dacă vreau să alerg, să dorm sau să stau.

Am dat tot ce-am avut sperând la mai bine, până n-am mai știut să zic “pentru mine”.

Tu secată, eu stors, doi stingheri într-o barcă zicând “te iubesc” împreună cu “parcă”.

M-am speriat, m-am trezit și eram un străin. Ajunsesem s-ofer atât de puțin.

Am plecat mohorât, gol și chior și pierdut, cu noduri în gât că atât am putut.